Despre HIT

20.12.2020

Termenul de intoleranță la histamină (HIT) provine din latină: intolerantia, de la tolerare care înseamnă "a purta", "a îndura", cu prefixul negativ "in". Intoleranța la histamină (HIT) nu este doar o intoleranță alimentară. Pe lângă alimente, există și alte "surse de histamină" care provoacă simptome, precum medicamente, stres, efort fizic sau toxine. Termenii histaminoză sau histaminoză enterală se referă, de asemenea, la aceeași boală ("enteral" = absorbție prin tractul digestiv).

Există, de asemenea, o intoleranță la aminele biogene: intoleranța la amine biogene (BAI). Dar și ingrediente sau produse care blochează Activitatea diaminoxidazei (DAO) sau eliberează histamina. Toate acestea trebuie evitate în problemele care implică histamina. 

Când se formează histamina, aceasta este descompusă de enzime specifice. În sistemul nervos central, histamina este metabolizată de N-metiltransferază (HNMT), în timp ce în tractul digestiv este descompusă de diaminoxidază (DAO). Dacă una dintre aceste două enzime nu funcționează corect, nici cealaltă nu își poate prelua funcția în totalitate. Fără nişte investigaţii corecte şi un tratament personalizat, intoleranța la histamină este o boală gravă, cu o evoluție imprevizibilă. De exemplu, consumul aceluiași aliment nu produce întotdeauna o reacție negativă, aceasta fiind dependentă de cantitatea de histamină ingerată, dar și de condițiile din mediul înconjurător sau starea de spirit a persoanei bolnave.

Histamina este mediatorul cheie și în reacțiile alergice, de protecţie a organismului împotriva alergenilor. Este o substanţă produsă de celulele noastre, care are o acțiune puternic dilatatoare asupra vaselor sangvine şi un rol esenţial în procesele de apărare a organismului împotriva agenților patogeni, producători de boli, ca bacteriile, virusurile sau alte organisme străine corpului uman. Reducerea nivelului de histamină poate fi realizată pe mai multe căi, de la măsuri alimentare (administrarea unor suplimente alimentare sau vitamine în dietă), până la tratamente medicamentoase. Totul depinde de particularităţile şi manifestările pacientului în cauză.

HIT-Revista-celor-cu-histaminoza© Toate drepturile rezervate 2021
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți